V*** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată competenţa Judecătoriei Sebeş în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 581/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, privind pe inculpatul VLAD NICOLAIE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 al. 1 C. pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 581/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sebeş. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul VLAD NICOLAIE. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, astăzi, 12.07.2021
Incheiere finala dezinvestire 215/2021 din 12.07.2021