B***** M***** C*****
IntimatÎn temeiul art. 297 alin. 1 şi art. 298 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată de autorităţile austriece, respectiv Osterreich, cu sediul în 2500 Baden, Schwartzstrasse 50, Austria. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare totale de 115,00 euro (echivalent în lei la cursul Băncii Central Europene din ziua pronunţării), aplicată intimatului B.M.C., prin Decizia BNS2-V-20 83797/3 din data de 05.01.2021, definitivă la data de 03.02.2021. În temeiul art. 301 din Legea nr. 302/2004 sancţiunea pecuniară mai sus menţionată se execută potrivit dispoziţiilor art. 559 Cod procedură penală raportat la art. 25 din Legea 253/2013. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că nu permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial. În temeiul art. 306 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta. În temeiul art. 305 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.05.2021.
Hotarare 1551/2021 din 20.05.2021