M********* T**** S*******
PetentC***** R*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul M********* T**** S*******, în contradictoriu cu intimatul C***** R*****, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal seria PCVY nr. 0017040 din data de 02.04.2020 cu 142 ore de activitate în folosul comunităţii. Intimatul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Se emite un mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în data de 26.10.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 723/2021 din 26.10.2021Având în vedere lipsa de timp amână pronun?area cauzei pentru data de 26.10.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2021Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare stabileşte pronunţarea cauzei la data de 19.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021