D*********** - S***
ApelantL******* L*******
Apelant InculpatDP 1366/A/În temeiul art. 421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT împotriva sentinţei penale nr. 545 din 05.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L******* L******* la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. În temeiul art. 91 alin.1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani, conform art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul L******* L******* trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.c C.pen., impune inculpatului L******* L******* obligarea de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, ca urmare a consumului de droguri. În temeiul art. 93 alin.3 C.pen. combinat cu art. 404 alin.2 C.pr.pen. inculpatul L******* L******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 3 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti. În temeiul art. 402 alin.2 C.pr.pen. şi art. 91 alin.4 C.pen. pune în vedere inculpatul L******* L******* că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, se vor aplica dispoziţiile art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art.112 alin.1 lit.f C.pen. raportat la art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 8,43 grame canabis, cu păstrarea de contraprobe. În temeiul art. 421 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul L******* L******* împotriva sentinţei penale nr. 545 din 05.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală. În temeiul art. 275 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare, în apelul Parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispozi?ia procurorului şi a inculpatului, prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 405 alin.1 teza a II a Cod procedura penală, azi, 17.12.2021.
Hotarare 1366/2021 din 17.12.2021Amână pronun?area la data de 17.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2021Stabileşte pronun?area la data de 25.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021