P********* M*****
InculpatB**** A******** C*****
InculpatP********* M***** M*****
InculpatP********* M***** M************* l* u** i********
InculpatI. În baza art. 396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului P********* M*****- MARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.335 al.1 C. pen, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. În temeiul art. 83 alin. 1 Cp, amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cp. În baza art. 72 alin. (1) din C.p., deduce din pedeapsa stabilită inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 11.11.2019, ora 08,11, până la data de 12.11.2019, ora 08:11 dispusă prin ordonanţa de reţinere emisă la data de 11.11.2019, în dosarul cu număr unic 1242/P/2019 de către Poliţia Municipiului Sebeş. În temeiul art. 85 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 Cp, respectiv că se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. II. În baza art. 396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului BOZAN ALEXANDRU- COSMIN, pentru săvârşirea infracţiunii de încredin?area unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ?tie că nu posedă permis de conducere” faptă prevăzută şi pedepsită de art.335 al.3 C. pen , cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p. În temeiul art. 83 alin. 1 Cp, amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cp. În temeiul art. 85 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 Cp, respectiv că se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2Cpp obligă inculpaţii la plata sumei de 2000 lei, câte 1000 lei fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către Stat, din care suma de 1600 lei cheltuieli din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 08.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 14/2022 din 08.02.2022deliberarea, pronuntarea şi redactarea hotărârii va avea loc la data de 08.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2022se citează inculpatul Purcărescu cu MA,
Incheiere de sedinta din 24.11.2021se citează inculpatul Purcărescu la adresa dinj Sibiu, DEpabd şi prin afisare la usa instantei
Incheiere de sedinta din 13.10.2021