M******** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatA****** I**** A**** C** L* I************ D* P****** V*****
IntimatM******** M****
PetentM******** M**** D** A*** L* O****** P***** N***
PetentAdmite cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul M******** M****. Dispune acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat a petentului în cadrul soluţionării dosarului nr. 12814/288/2021, având ca obiect plângere contravenţională şi stabileşte onorariu provizoriu pentru avocatul astfel desemnat în cuantum de 627 de lei, potrivit protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei. Dispune emiterea unei adrese către Baroul Vâlcea, căruia urmează a i se comunica prezenta încheiere, precum şi cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat formulată de reclamant, cu solicitarea de a-i desemna petentului, în termen de 3 zile de la primirea comunicării instanţei, un avocat care să îi asigure asistenţa juridică şi reprezentarea şi de a comunica, de îndată după desemnare, în acest dosar, numele avocatului astfel desemnat, în vederea efectuării demersurilor pentru plata onorariului acestuia de către stat. Prezenta încheiere, după transmiterea numelui avocatului desemnat de către Baroul Vâlcea, va fi comunicată Tribunalului Vâlcea - Compartimentul Economic, în vederea plăţii sumei de 627 de lei, cu titlu de onorariu de avocat, în contul Baroului Vâlcea, pentru avocatul astfel desemnat, acordată cu titlu de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat în prezenta cauză. Fără cale de atac. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 05 Octombrie 2022, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.10.2022Anulează capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor conexe. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2022.
Hotararecameraconsiliu997/2022 din 10.03.2022