T**** D**************
IntimatRespinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de autorităţile judiciare competente din Germania privind recunoaşterea şi executarea deciziei cu nr. de referinţă 66.0000330559/10V emisă la data de 22.02.2021 de o autoritate din Germania, alta decât o instanţă, respectiv Kreis Paderborn, Der Landrat, Strabenverkehrsamt, definitivă la data de 17.03.2021, prin care intimatul TUDOR DUMITRU CIPRIAN a fost obligat la plata unei sancţiuni pecuniare în cuantum de 108,50 Euro, din care 28,50 Euro cheltuieli judiciare. Constată că sancţiunea pecuniară în cuantum de 108,50 euro a fost achitată de intimat. În temeiul art. 306 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, dispune comunicarea către Ministerul Justiţiei din România şi autoritatea judiciară competentă a statului emitent, a unui exemplar al prezentei sentinţe penale, după rămânerea ei definitivă. În temeiul art. 305 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi 19.01.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia intimatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 C.proc.pen..
Hotarare 26/2022 din 19.01.2022