L******* S***** V*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul LINGURAR SIMION-VALEAN, în prezent aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei de 2 ani, 8 luni închisoare, în baza mandatului de executare al pedepsei nr. 618/2021 emis de Judecătoria Oradea, în baza sentinţei penale nr. sentinţă 524/2021de către Judecătoria Oradea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 618/2021 emis de Judecătoria Oradea. În baza art. 100 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, sens în care se va dispune revocarea liberării condiţionate. În baza art. 272 alin. 1 rap. la art. 275 alin. 6 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Ardelean Ancuţa, conform delegaţiei nr. 186/10.02.2022. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 10.02.2022.
Hotarare 156/2022 din 10.02.2022Raportat la lipsa părtii se amana cauza.
Incheiere de sedinta din 27.01.2022