A************ D********* P***** S*** M***
ReclamantB****** T*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ADP SM, în contradictoriu cu pârâtul BT, în cauza având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare conform notei de control seria ADPA ... Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată la data de 01.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1151/2022 din 01.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea pentru data de 01.04.2022, pronunţarea urmând a se efectua prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022