D*** M*****
ReclamantP********** R******** C***** D**********
PârâtS********* G****** A* C****** D**********
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Mureş – Secţia civilă. Declină, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul Duşa Mircea (cu CNP şi cu domiciliul şi domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor (cu datele de identificare) şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor (cu datele de identificare). Fără cale de atac. Pronunţată azi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1451/2021 din 04.11.2021