S******* J******* D* U****** V*****
PetentB***** D****** - i******* l* S***** I P*********
IntimatB***** D******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ VÂLCEA, în contradictoriu cu intimatul B***** D******, în prezent internat la Secţia I Psihiatrie Vâlcea din Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea. Confirmă Decizia nr. 9 din data de 13.12.2021 a Comisiei de internare nevoluntară din cadrul Spitalului judeţean de urgenţă Vâlcea, privind internarea medicală nevoluntară a intimatului B***** D******, până în situaţia în care nu se mai constată condiţiile care au determinat internarea nevoluntară. Încuviinţează onorariul apărătorului din oficiu, av. Cagil Popa Lucreţia, desemnat pentru intimat B***** D****** în sumă de 290 lei, ce va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Suma de 135 lei, reprezentând contravaloarea efectuării raportului de expertiza medico-legală va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă, ce se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată azi, 24 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu5832/2021 din 24.12.2021- amâna cauza in vederea administrării probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 17.12.2021