S******** P********* -**** R************* M**** V******
ReclamantŞ***** G********* "*** M****** " C**********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să calculeze şi să achite membrului de sindicat reprezentat, eventualele diferenţe de drepturi salariale decurgând din acordarea majorărilor/creşterilor salariale pentru predarea simultană la salariul de bază majorat (obţinut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a şi d precum şi prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), începând cu data de 01.01.2019 şi până la încetarea condiţiilor de acordare, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective. Respinge, ca neîntemeiate, pretenţiile aferente perioadei 01.07.2017 – 31.12.2018. Executorie de drept. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi, 18.06.2021.
Hotarare 802/2021 din 18.06.2021