P**** E****
ApelantP**** E**** L* C************ M****
ReclamantB**** R********* S*
PârâtP**** S****
Apelant FORTATP**** S**** L* C************ M****
Reclamant FORŢATAdmite în parte acţiunea în constatare clauze abuzive, revizuire efecte contract de credit şi restituire sume nedatorate formulată de reclamanta P**** E**** în contradictoriu cu pârâta Banca Românească. Constată caracterul abuziv al clauzei de la art. 5 pct.1 lit.b din contractul de credit 55073709 din 18.12.2007 şi dispune restituirea sumei încasate cu titlu de comision de administrare credit în cuantum de 1267,50 CHF sau echivalentul în lei la data restituirii plus dobânda legală calculată conform art. 3 din OG 9/2000 şi OG 13/2011 de la data încasării şi până la restituirea efectivă. Constată caracterul abuziv al clauzei de la art. 10.1.9 şi dispune reechilibrarea contractului prin includerea condiţiei notificării prealabile pentru executarea silită a garanţiilor. Dispune revizuirea efectelor contractului în sensul suportării în mod egal de ambele părţi a riscului valutar de la momentul aprecierii acestuia cu peste 50% faţă de cursul de la data încheierii contractului. Dispune recalcularea obligaţiilor reclamantei la cursul valutar astfel stabilit, respectiv cursul de la încheierea contractului plus 50%, plus 1 din aprecierea ulterioară pentru fiecare scadenţă lunară şi restituirea sumelor achitate în plus cu dobânda legală calculată de la încasare şi până la restituirea efectivă. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Obligă pârâta la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, azi, 30 mai 2022.
Hotarare 155/2022 din 30.05.2022Amână pronunţarea la 30.05.2022, dată la care se va lua cunoştinţă de la grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2022Amână pronunţarea la 24 mai 2022, dată la care se va lua cunoştinţă de la grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2022pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză; s eva discuta cererea de majorare a onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 15.03.2022pentru administrarea probelor cu relaţii de la bancă şi expertiză contabilă; desemnează expert Miron Felicia
Incheiere de sedinta din 18.01.2022Admite apelul. Anulează sentinţa în baza art. 480 alin. 3 Cod pr. civilă şi fixează termen pentru judecata fondului la 18.01.2022, cu citare. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, astăzi, 07 decembrie 2021.
Hotarare 385/2021 din 07.12.2021Amână pronuntarea la 07.12.2021 dată la care se va lua cunoştinţă de la grefa instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, astăzi, 23 noiembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2021Amână pronuntarea la 23.11.2021 dată la care se va lua cunoştinţă de la grefa instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, astăzi, 09 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2021