P****** C****** M****
InculpatV*** A*****
InculpatP** E***** E******
InculpatP******* D**** E*****
InculpatI. Condamnă inculpatul POROJAN CĂTĂLIN MIHAIL, la: - 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc ?i mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (5 acte materiale), art. 19 din Legea 682/2002 ?i art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen.. În temeiul art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 1 C. pen., se vor aplica inculpatului Porojan Cătălin pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), alin. 2 C. pen., pentru o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin.1 C.pen., i se vor interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen. - 3 (trei) luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 ?i art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen.. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, iar inculpatul Porojan Cătălin va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani ?i 10 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare urmând ca, în final, să execute 2 (doi) ani ?i 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1, art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului Porojan Cătălin pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. aplică inculpatului Porojan Cătălin pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. pr. pen., art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive ?i arestului la domiciliu din data de 25.02.2021 la zi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b C. pr. pen., art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menţine măsura arestării la domiciliu a inculpatului Porojan Cătălin Mihail, dispusă prin Încheierea penală nr. 71/ CP/ 14.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timi? în dosar nr. 1299/ 30/ 2021/ a1.2. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 4 (patru) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul Porojan Cătălin să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timi?, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Porojan Cătălin să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Porojan Cătălin să presteze 90 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Timi?oara sau SC Horticultura SA. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Porojan Cătălin, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. II. Condamnă inculpatul V*** A*****, : brancardier la Spitalul Clinic de Urgen?ă Militar Timi?oara, fără antecedente penale, la: - 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 ?i art. 79 alin. 1 C. pen. ?i art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen.. În temeiul art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 1 C. pen., se vor aplica inculpatului V*** A***** pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), alin. 2 C. pen., pentru o perioadă de 1 an, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 65 alin.1 C.pen., i se vor interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. pr. pen., art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 24.02.2021 ora 13,50 până la 25.02.2021, ora 13,50. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b C. pr. pen., art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menţine măsura controlului judiciar dispusă fa?ă de inculpatul V*** A***** prin Ordonan?a Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT- ST Timi?oara nr. 562/D/P/2019 din 25.02.2021. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul V*** A***** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timi?, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul V*** A***** să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul V*** A***** să presteze 90 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Timi?oara sau SC Horticultura SA. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul V*** A*****, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. III. Condamnă inculpatul P** E***** E******, la: - 1 (un) an şi 6 (?ase) luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen.. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 1 C. pen., se vor aplica inculpatului Pap Emeric pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), alin. 2 C. pen., pentru o perioadă de 1 an, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 65 alin.1 C.pen., i se vor interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b C. pr. pen., art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menţine măsura controlului judiciar dispusă fa?ă de inculpatul Pap Emeric prin Ordonan?a Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT- ST Timi?oara nr. 562/D/P/2019 din 01.03.2021. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul Pap Emeric să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timi?, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Pap Emeric să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Pap Emeric să presteze 80 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Denta sau Deta. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Pap Emeric, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. IV. Condamnă inculpatul P******* D**** E*****, la: - 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc ?i mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 ?i art. 79 alin. 1 C. pen. ?i art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen.. În temeiul art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 1 C. pen., se vor aplica inculpatului Popovici Denis pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), alin. 2 C. pen., pentru o perioadă de 1 an, care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 65 alin.1 C.pen., i se vor interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. pr. pen., art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 24.02.2021 ora 14,50 până la 25.02.2021, ora 14,50. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b C. pr. pen., art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menţine măsura controlului judiciar dispusă fa?ă de inculpatul Popovici Denis prin Ordonan?a Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT- ST Timi?oara nr. 562/D/P/2019 din 25.02.2021. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 (trei) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul Popovici Denis să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timi?, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Popovici Denis să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Popovici Denis să presteze 90 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Timi?oara sau SC Horticultura SA. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Popovici Denis, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea 143/2000 dispune confiscarea specială de la inculpa?i a următoarelor bunuri ?i substanţe stupefiante care au făcut obiectul activităţii infracţionale: - 5 comprimate care con?in 3,4 Metilendioximetamfetamină(MDMA) ( proba nr.1), 2,7622 grame substan?ă pulverulentă care con?ine 3,4 Metilendioximetamfetamină(MDMA) ( proba nr.1), 5 comprimate care con?in 3,4 Metilendioximetamfetamină(MDMA) ( proba nr.2), 2,0711 grame substan?ă pulverulentă care con?ine 3,4 Metilendioximetamfetamină(MDMA) ( proba nr.2), rămase din probe după efectuarea analizelor specifice de laborator, ce au fost ambalate într-un plic alb din hârtie, sigilate cu sigiliul tip MAI cu nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr.297481 din data de 30.01.2020 (fapta din 06.12.2019); - 14,9847 grame Cannabis (proba în litigiu) ?i 5,3328 grame Cannabis (contraproba din proba litigiu) rămase din proba litigiu după efectuarea analizelor specifice de laborator, ce au fost ambalate în două plicuri albe din hârtie cu sigiliul tip MAI cu nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr.297635 din data de 22.05.2020 (fapta din data de 27.02.2020); - 12,00 grame Cannabis (proba în litigiu) ?i 5,02 grame Cannabis (contraproba din proba litigiu) rămase din proba litigiu după efectuarea analizelor specifice de laborator, ce au fost ambalate în două plicuri albe din hârtie cu sigiliul tip MAI cu nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr.314425 din data de 11.02.2021(fapta din data de 12.11.2020); - 5,41 grame Cannabis rămase din proba litigiu după efectuarea analizelor specifice de laborator, ce au fost ambalate în două plicuri albe din hârtie cu sigiliul tip MAI cu nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr.314434 din data de 10.02.2021(fapta din data de 29.01.2021); - un număr de 7 comprimate ce con?in 3,4-Metilendioximetamfetamină(MDMA) ?i 1,02 grame substan?ă pulverulentă care con?ine 3,4-Metilendioximetamfetamină(MDMA), rămase în urma analizelor de laborator, ce au fost ambalate ?i sigilate cu sigiliul tip MAI nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr. 314435 din data de 19.02.2021(fapta din data de 11.02.2021); - trei dispozitive de mărun?ire au fost ambalate , sigilate cu sigiliul tip MAI, nr. 19064 ?i depuse la I.P.J Timi?-S.C.J.S.E.O. cu Dovada seria TM-DR, nr.314466 din data de 05.03.2021(perchezi?ia din data de 24.02.2021). În temeiul art. 17 alin. 1 din Legea 143/2000 dispune distrugerea drogurilor de risc ?i mare risc anterior menţionate, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea 143/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul Porojan Cătălin a sumei de 4.700 lei ob?inută prin valorificarea drogurilor la cumpărările autorizate. În baza art. 274 alin. 1 ?i 2 C. pr. pen. obligă inculpa?ii la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: Porojan Cătălin suma de 1.500 lei, V*** A***** suma de 500 lei, Pap Emeric suma de 300 lei ?i Popovici Denis suma de 600 lei. În baza art. 272 alin. 2 C. pr. pen., suma de 1863 lei reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemna?i să asigure asistenţă juridică obligatorie (av. Ilcău C.- 1663 lei, av. Popa L- 200 lei) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronun?are. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 30.06.2021.
Hotarare 417/2021 din 30.06.2021În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileste termen pentru deliberare, redactare şi pronuntare la data de 30.06.2021, prin punerea hotărârii la dispozitia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2021Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2021, sala 157, ora 9.30 în vederea efectuării adreselor dispuse de instanta Pronuntată in sedinta publica azi , 02.06.2021.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2021, sala 157, ora 9.30 în vederea efectuării adreselor dispuse de instanta Pronuntată in sedinta publica azi , 05.05.2021.
Incheiere de sedinta din 05.05.2021