L**** E********
ReclamantL**** D***** G*******
PârâtL**** Ş*****
PârâtL**** I***
PârâtL**** L*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta-pârâtă L**** E********, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant L**** I*** şi pârâţii Lelik Daniel-Gheorghe, L**** Ş***** şi L**** L*******, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul-reclamant şi ceilalţi pârâţi să plătească reclamantei-pârâte sumele de 11.041,72 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, şi 95 lei, cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză, în cotă de 1 din aceste sume fiecare, respectiv 2.760,43 euro şi 23,75 lei fiecare. Respinge în rest capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata contravalorii lucrărilor de investiţii şi amenajări, ca neîntemeiat. Constată în favoarea reclamantei-pârâte dreptul de retenţie asupra imobilului situat în Pecica, str. 306, nr. 34, jud. Arad, înscris în CF nr. 313307 Pecica, nr. cad. 846, nr. top. 5575/C/12/1, până la plata de către pârâtul-reclamant şi ceilalţi pârâţi a sumelor indicate. Dispune înscrierea dreptului de retenţie al reclamantei-pârâte în cartea funciară a imobilului menţionat. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant L**** I***, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă L**** E********, având ca obiect evacuare, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale constând în onorariu avocaţial şi onorariu expert. Obligă pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 2.373,19 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale constând în taxa de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu expert. Compensează parţial cheltuielile de judecată indicate şi obligă pârâtul-reclamant să plătească în final reclamantei-pârâte suma de 873,19 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată. Obligă ceilalţi pârâţi să plătească fiecare în parte reclamantei-pârâte suma de 2.373,19 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale constând în taxa de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu expert. Respinge cererea pârâtului L**** L******* de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad. Pronunţată astăzi, 20.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4938/2022 din 20.10.2022Amână pronun?area hotărârii la data de 20.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Amână pronun?area hotărârii la data de 13.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2022T: 27.09.2022, ora 10,00, cerere de amânare formulată de reprezentanta pârâtului.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022T: 13.09.2022, ora 10,00, pentru refacerea raportului de expertiză tehnică.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022T: 28.0.2022, ora 10,00, pentru ca părţile să formuleze în scris poziţia faţă de suplimentul la raportul de expertiza tehnica.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022T: 21.06.2022, ora 9,00, pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiza tehnică.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022T: 10.05.2022, ora 9,00, pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiza tehnică.
Incheiere de sedinta din 05.04.2022T: 05.04.2022, ora 11,00, pentru studierea raspunsului la obiectiuni.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022T: 22.03.2022, ora 9,00, pentru ca expertul sa raspunda la obiectiunile formulate de parti la raportul de expertiza tehnica.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022T: 22.02.2022, ora 10,00, pentru studierea raportului de expertiză tehnică şi formularea de eventuale obiectiuni.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022T: 01.02.2022, ora 11,30, pentru a se face dovada achitarii avansului onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 10.12.2021T: 10.12.2021, ora 10.00 - în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 05.11.2021