C*** J******** D* P***** M********
PârâtI****** L****
ReclamantAdmite în parte contestaţia formulată de I.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Anulează în parte Decizia nr. 223944/28.04.2021 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi dispune recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate în acord, respectiv sporul pentru munca în timpul nopţii, potrivit Adeverinţei nr. 318/08.03.2021 eliberată de SC Confstar SA. Dispune ca plata drepturilor recalculate să se realizeze începând cu data de 1 aprilie 2021. Respinge celelalte solicitări formulate de reclamanta I.L. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20 octombrie 2021.
Hotarare 1050/2021 din 20.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 20.10.2021 şi stabileşte că pronunţarea va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2021