V****** C******
ReclamantA******* D******** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul V****** C******, împotriva pârâtei S.C. ALLIANCE DIFFUSION S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Ştefan cel Mare, nr. 36, bl.30 B, et.6, sector 2 şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4.054 euro reprezentând contravaloarea orelor lucrate în lunile octombrie şi noiembrie 2020. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.250 lei reprezentând salariile nete neachitate, aferente lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2020. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 220 euro, reprezentând contravaloarea transportului România – Franţa şi retur, conform contractului încheiat între părţi. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în data de 31.03.2022, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 365/2022 din 31.03.2022pronuntare la 31 martie.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022