F****** E****
Apelant ReclamantR***** S*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta-reclamantă F****** E**** în contradictoriu cu intimatul-pârât R***** S*****, împotriva sentinţei civile nr. 275 din 25.01.2021 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 13121/55/2019. Schimbă sentinţa apelată în sensul că admite în parte atât acţiunea principală formulată de reclamanta F****** E**** în contradictoriu cu pârâtul R***** S***** cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional R***** S***** în contradictoriu cu reclamanta pârâtă F****** E**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul R***** S***** la plata către reclamanta F****** E**** a sumei de 8.158 euro, reprezentând contravaloare investiţii la imobilul situat în loc. Satu Mare nr.291, comuna Secusigiu, jud. Arad Obligă reclamanta pârâtă reconvenţional F****** E**** la plata către pârâtul reclamant reconvenţional R***** S***** a sumei de 10.911,5 euro reprezentând contravaloare investiţii la imobilul situat în loc. Satu Mare nr.307, comuna Secusigiu, jud. Arad. Compensează în totalitate cheltuielile de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 03.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 811/2021 din 03.11.2021Amânat pronunţarea la data de 03.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021T:18.10.2021.Pentru a da posibilitate reprezentantei intimatului să studieze înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021T:04.10.2021 ora: 09:00 pentru depunerea înscrisurilor solicitate de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 05.07.2021T:05.07.2021. Pentru a da posibilitate apelantei să răspundă solicitărilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 31.05.2021