M****** O*******
PetentÎn baza art. 583 Cod Procedură Penală, admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad. În temeiul art. 583 Cod procedură penală rap. la art. 96 alin. 2 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, dispusă prin sentinţa penală nr. 74/14.01.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 14.722/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 386/A/15.04.2019 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei de către persoana condamnată M****** O*******. Constată că, prin hotărârea de condamnare, s-a aplicat persoanei condamnate şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care a fost executată de la data de 15.04.2019. În baza art. 45 şi art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2021.
Hotarare 2334/2021 din 06.12.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 06.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021T: 23.11.2021,ora 10:00, pentru a se obţine informaţii cu privire la situaţia autoturismelor deţinute de intimat.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021T: 26.10.2021,ora 10:00, pentru a se obţine informaţii cu privire la situaţia autoturismelor deţinute de intimat.
Incheiere de sedinta din 21.09.2021T.21.09.2021 ora 10,00 pentru a se verifica situaţia financiară a condamnatului.
Incheiere de sedinta din 24.08.2021