G**** C******* M******
ReclamantA****** J******** P***** O******* F***** D* M****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamanta G**** C******* M****** în contradictoriu cu pârâta A****** J******** P***** O******* F***** D* M**** CLUJ. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 24/15.03.2021 şi constată că reclamanta îndeplineşte stagiul de cotizare prevăzut de art. 34 din Legea 76/2002. Obligă pârâta să emită pe numele reclamantei o nouă dispoziţie de acordare a indemnizaţiei de şomaj cu acordarea dreptului la indemnizaţie. Obligă pârâta să plătească reclamaneti indemnizaţia cuveintă, începând cu data depunerii dosarului (12.03.2021) şi până la data pronunţării sentinţei (16.09.2021). Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală asupra sumelor datorate, calculată de la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală. Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată azi, 16.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 2252/2021 din 16.09.2021Amână cauza la data de 16.09.2021, ora 10:00 pentru comunicarea actelor cu reclamanta.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021