O***** V*****
ReclamantU***** H*********** P*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamantul O.V. în contradictoriu cu pârâta UAT Hude?ti, prin primar. Constată că reclamantul a dobândit prin efectul prescripţiei achizitive de lungă durată dreptul de proprietate asupra suprafe?ei de 4000 mp teren extravilan arabil din p.c. 769 Hude?ti, identificată conform Anexei nr. 1 a Raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar Pocrea?ă Cornelia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată astăzi, data de 28.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 991/2022 din 28.12.2022În temeiul art. 396 alin 1 Cod. Proc. Civilă, amână pronunţarea pentru data de 28.12.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin 2 Cod. Proc.civilă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 13 decembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022Fa?ă de momentul depunerii raportului de expertiză, dispune amânarea cauzei pentru termenul din 13.12.2022, interval orar 11,00-13,00 si pune în vedere păr?ilor să studieze raportul si să formuleze eventuale obiectiuni cu minim 5 zile înainte de termenul acordat. Se va emite adresă către UAT Hude?ti Pronunţată în şedinţă publică la data de 11.10.2022.
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Amână judecara cauzei şi acordă termen la data de 11.10.2022, interval orar 09,00-11,00, dată pentru care se va emite adresă către CNP Bra?ov pentru a ne comunica dacă a fost dezbătută succesiunea după defunctul Iva?că Gheorghe ?i se va reveni cu adresă către expert, cu avertisment de amendare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 07 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.06.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.06.2022, intervalul orar 09,00-11,00 dată pentru care se va reveni cu adresă la Primăria Comunei Hudeşti în vedera comunicării relaţiilor solicitate la termenul anterior; se va emite adresă la Primăria Oraşului Braşov - Serviciul de Stare Civilă pentru a ne comunica relaţii cu privire la moştenitorii defunctului Ivaşcă T.Gheorghe, decedat în anul 1999; pune în vedere reclamantului să achite avansul de onorariu expert în cuantum de 800 de lei, în termen de 5 zile, urmând ca după achitare să se facă adresă către doamna expert Pocreaţă Cornelia şi BLE Botoşani, în vederea întocmirii raportului de epxertiză
Incheiere de sedinta din 15.03.2022Încuviin?ează proba cu înscrisuri, proba cu 2 martori şi proba cu expertiza tehnică. Desemnează prin tragere la sor?i nr.8 - d-na Pocreaţă Cornelia şi se stabileşte avans onorariu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului, care se va achita până la următorul termen. Amână judecata cauzei la data de 15.03.2022, interval orar 09.00 -11.00, dată pentru care se va emite adresă Primăriei comunei Hudeşti să înainteze Anexa 24 privind moştenitorii lui Ivaşcă T. Gheorghe (f.16) precum şi orice alte informaţii utile cauzei.De asemenea , să comunice dacă s-a emis titlu de proprietate pentru această suprafaţă şi dacă această suprafaţă se află în rezerva Comisiei locale. Se va emite adresă O.C.P.I. Botoşani să comunice situaţia juridică a p.c.769. - se vor cita martorii.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022