Dosar 13307/280/2021/a1 din 30.08.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13307/280/2021/a1
Data dosar:
30.08.2021
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C10 camera preliminara
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 88/P/2021 din data de 27.08.2021 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul LBN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin.1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul LBN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin.1 C.p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 18.10.2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 18.10.2021
  • Sedinta din data de 04.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C10 camera preliminara
  • Amână cauza

    În baza art. 344 C.pr. pen., stabileşte termen administrativ la expirarea termenului de 20 de zile stabilit pentru formularea cererilor şi excepţiilor cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, respectiv la data de 18.10.2021. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 04.10.2021.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD