E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA*** R******* M****
IntervenientC** S******** S**** S**
ReclamantAdmite cererea de valoare redusă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta CAR SOLUTIONS SEDMA S.R.L. în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi intervenientul forţat A*** R******* M****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 345,69 lei, reprezentând diferen?ă despăgubire în dosarul nr. EJ00830619. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere in cuantum de 36,12 lei, calculate la nivelul debitului principal iniţial (6.024,36 lei) din ziua următoare scadenţei, respectiv 11.05.2021 inclusiv, ?i până la data plătii par?iale (14.05.2021). Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului restant de 345,69 lei, de la data de 14.05.2021 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.628 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (200 lei) şi onorariu avocat (1.428 lei). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.10.2022.
Hotararecameraconsiliu20011/2022 din 12.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2022În vederea acordarii unui termen în continuare, amână judecarea cauzei la data de 30.09.2022.
Incheiere de sedinta din 27.05.2022T 27.05.2022 ora 12:00, pentru când se va depune dosarul de daună
Incheiere de sedinta din 15.04.2022T 15.04.2022 ora 10,30 pentru când se va depune dosarul de daună
Incheiere de sedinta din 04.02.2022