B**** C*****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 648 din data de 24 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 13387/320/2020. În temeiul art. 423 alin.1 Cod procedură penală, desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: În baza dispoziţiilor art. 91 alin. 1 Cod penal, art. 92 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 an închisoare aplicată inculpatului B.C.(cu d.p.) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal şi stabileşte termenul de supraveghere la 4 (patru) ani. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul B.C. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, instanţa impune inculpatului B.C. să execute obliga?ia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune B.C.. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul B.C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Târgu-Mureş sau la Compania Aquaserv SA Târgu-Mureş pe o perioadă de 100 de zile. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 alin. 1, 2 şi 4 Cod penal, respectiv, asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, dacă nu va respecta cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, azi, 12 noiembrie 2021.
Hotarare 441/2021 din 12.11.2021Stabileşte termen de pronunţare pe data de 12/11/2021. Hotărârea va fi pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021