P******** D* P* L**** J********** T** N****
ApelantB***** A************* D* A*********** D** R******
Apelant Parte responsabilă civilmenteL*** D******
Intimat Parte civilăL*** F***** T*****
Intimat InculpatL*** D**** C*******
Apelant Parte civilăDecizia nr. 294 În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ , partea civilă L*** D**** C******* şi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei penale nr. 90 din data de 09.04.2021, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. 1338/321/2020. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: I Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare în pedepsele componente de : 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. Înlătură sporul de pedeapsă de 1 an , 3 luni şi 10 zile închisoare. Majorează pedepsele aplicate inculpatului, respectiv : 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. ; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen. În temeiul art. 38 alin.1 şi art. 39 alin.1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare( reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare. Înlătură dispoziţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, pedeapsa rezultantă urmând să fie executată efectiv, în regim de detenţie. II Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile L*** D**** C******* la 250.000 lei. III Dispune ca dobânzile legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei reprezentând daune morale să fie calculate de la data prezentei decizii şi până la plata efectivă a despăgubirilor. IV Majorează cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă la 3.000 lei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.03.2022.
Hotarare 294/2022 din 24.03.2022În temeiul art. 391 C. pr. pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea deciziei la data de 24.03.2022, când aceasta va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Stabileşte data deliberării, redactării şi pronunţării deciziei la 24.02.2022 când aceasta va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022acordă termen la data de 11.01.2022 având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului
Incheiere de sedinta din 09.12.2021