M**** V******* N******
InculpatÎn temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală: Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4793/P/2020 de arestare preventivă a inculpatului MVN. În temeiul art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. b Cod procedură penală şi art. 203 alin. 2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01.09.2021 şi până în data de 30.10.2021, inclusiv faţă de inculpatul MVN. În temeiul art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. b şi g Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. d) să nu se apropie de grădiniţe, şcoli, licee sau alte unităţi de învăţământ la o distanţă mai mică de 100 m; e) să urmeze un program de consiliere psihologică destinat persoanelor cu dificultăţi în gestionarea impulsurilor sexuale În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală: Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, avocat Jugănaru Florenţa Violeta, în cuantum de 313 lei, conform împuternicirii pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2838/2021 va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 204 alin. 1 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.09.2021, ora 12:45.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 01.09.2021