C**** P* C*******
InculpatÎn baza art. 334 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 61 alin.4 lit.c C.pen., art.43 alin.5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Chivu Cristian la pedeapsa de 1800 (omieoptsute) lei amendă penală, reprezentând 180 (osutăoptzeci) de zile amendă înmulţit cu 10 lei pentru fiecare zi de amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin.1 C.p. În baza art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 43 alin.5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.p. In baza art 38 C.p. şi art 39 lit.d C.p. Contope?te cele două pedepse şi aplică pedeapsa închisorii de 1 an închisoare, care se va executa în regim de detenţie, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii de 1800 (omieoptsute) lei amendă penală. În temeiul art. 63 C.p. Atrage atenţia inculpatului că dacă, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile de închisoare, care se vor adăuga la pedeapsa închisorii. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 100 lei este aferentă fazei de urmărire penală şi 200 lei aferentă fazei de judecată) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 12.01.2022 la sediul Judecătoriei Vînju Mare, prin punerea hotărârii la dispozi?ia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7/2022 din 12.01.2022Faţă de imposibilitatea de a participa la deliberări a preşedintelui completului investit, în temeiul art. 391 C.p.p., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data 12.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2021În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p., astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 130/12.05.2021, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii va avea loc, la data 17.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor/persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021Pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere de către inculpat, amână cauza
Incheiere de sedinta din 21.10.2021