B** P****** P******* F****** S* P**** S******** B******** ( F**** C****** I** S****
CreditorV****** L*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 1091/2021 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE S.A. PARIS – SUCURSALA BUCUREŞTI (fosta CETELEM IFN S.A.) împotriva debitorului V****** L*****, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. autorizare 33602485 din data de 02.12.2019, încheiat între BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE S.A., pe de o parte şi V****** L*****, pe de altă parte. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor de 143,30 lei, reprezentând cheltuieli notare RNPM efectuate de către creditor şi 5.521,73 lei, reprezentând debit restant, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 14.05.2021.
Incheiere de executare silita 403/2021 din 14.05.2021