Dosar 1355/112/2021 din 16.07.2021

drepturi băneşti gradaţie de merit


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1355/112/2021
Data dosar:
16.07.2021
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti gradaţie de merit
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 9:00

    Complet: C 3lm CC
  • Admite cererea

    Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantul S.Î. B-N. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr. 944/F/2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în sensul că reclamantul S.Î.B-N. , a formulat acţiunea în numele şi pentru membrii de sindicat B.I.M., C.N., C.G., D.M., F.R., G.L., H.A.A., H.I., L.V., M.V., P.F-R., S.A-M., S.V., S.S., U.A-M. şi U.L., iar nu şi în numele numiţilor C.V.M., C.P.B., C.L.A., D. cum din eroare materială s-a consemnat. Îndreptarea va fi efectuată în ambele ex. ale sentinţei. Se menţin celelalte dispoziţii din sentinţa anterior indicată. Cu drept de apel în termen d e10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2022.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 14.02.2022
  • Sedinta din data de 17.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul S.Î.B-N., în numele şi pentru membrii de sindicat B.I.M., C.N., C.G., D. M., F.R., G.L., H.A.A., H.I., L. V., M.V., P.F-R., S.A-M., S.V., S.S., U.A-M. şi U.L., împotriva pârâtei Şcoala Gimnazială „Iustin Ilieşiu”, şi, în consecinţă: Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat B.I.M., D.M., S.V. majorarea salarială pentru gradaţie de merit de 25% la salariul de bază în plată şi majorarea salarială pentru funcţia de profesor învăţământ primar sau preşcolar de 10%, începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi până la 31.05.2021, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective; Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrului de sindicat U.A-M. majorarea salarială pentru gradaţie de merit de 25% la salariul de bază în plată , începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi până la 31.05.2021, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective; Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrului de sindicat C.N. majorarea salarială pentru gradaţie de merit de 25% la salariul de bază în plată, începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi la 31.08.2020, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective; Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat C.G., F.R., G.L., H.A-A, L.V., P.F-R., S.A-M. majorarea salarială pentru funcţia de diriginte de 10% la salariul de bază în plată, începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi până la 31.05.2021, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective; Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrului de sindicat M.V. majorarea salarială pentru funcţia de diriginte de 10% la salariul de bază în plată, începând cu data de 01 iulie 2019 şi până la 31.08.2020, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta angajator să calculeze şi să plătească membrului de sindicat H.I., S.S. şi U.L. majorarea salarială pentru funcţia de profesor învăţământ primar sau preşcolar de 10% la salariul de bază în plată, începând cu data de 01 ianuarie 2019 şi până la 31.05.2021, să plătească diferenţele salariale cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor formulate împotriva pârâtei angajator. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 202.

    Hotarare 944/2021 din 17.12.2021
  • Sedinta din data de 13.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 17 decembrie 2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2021
  • Sedinta din data de 18.10.2021 la ora 10:00

    Complet: C3 lm special
  • Amână cauza

    efectuare adresă

    Incheiere de sedinta din 18.10.2021
  • Sedinta din data de 13.09.2021 la ora 9:30

    Complet: C2 lm special
  • Amână cauza

    REPARTIZAT CICLIC de la completul de judecată C2 LM special la completul de judecată C3 LM special, în temeiul Hotărârii nr.10 a Colegiului de conducere al Tribunalului Bistriţa-Năsăud,a procesului verbal de repartizare ciclică şi a Hotărârii CSM nr. 505/2019.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD