B***** I**
ContestatorC*** J******** D* P***** S****
PârâtRespinge contestaţia formulată de către contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va înregistra la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi 28.01.2022 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 33/2022 din 28.01.2022Amână pronunţarea la data de 28.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022Termen la data de 14.01.2022, ora 09:00, în vederea acvirării dosarului 2298/85/2015.
Incheiere de sedinta din 05.11.2021Respinge cererea formulată de petentul B.I. având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, în vederea reprezentării, sau după caz a asistenţei juridice de către avocat a petentului. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi, 18.10.2021, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Amână pronunţarea la data de 18.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2021Termen la data de 05.11.2021, ora 09:00, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021