P** L****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** C***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul PL împotriva sentinţei civile nr. 1963 din 05.07.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1358/117/2021, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul P.L. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj şi în consecinţă anulează decizia nr. 304954/19.02.2021 privind recalcularea pensiei şi obligă pârâta la emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a sumelor realizate în acord, evidenţiate în adeverinţa nr. 509/16.09.2020 emisă de S.C. S. S.A. Cluj-Napoca, cu acordarea drepturilor de pensie astfel recalculate începând cu data de 01.02.2021. Obligă pârâta intimată la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în apel, în cuantum de 1000 lei, în favoarea reclamantului apelant. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 15.11.2021.
Hotarare 1623/2021 din 15.11.2021