V****** F*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamantul V. F. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş; Obligă pe pârâtă la calcularea pensiei reclamantului pentru limită de vârstă luând în considerare veniturile asigurate realizate în acord global şi menţionate în adeverinţa nr. 39/04.02.2019 eliberată de S.C. CEPROM S.A Satu Mare, cu acordarea drepturilor de pensie de la data de 01.03.2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 25.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1267/2021 din 25.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021