D**** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** C*******
IntimatAdmite contestaţia formulată de către reclamanta D**** G*******, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Călăraşi. Dispune anularea deciziei nr.197598 emisă de către pârâta Casa Teritorială de Pensii Călăraşi la data de 24.09.2021, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Obligă pârâta Casa Teritorială de Pensii Călăraşi la emiterea unei noi decizii pentru limită de vârstă în ceea ce o priveşte pe reclamantă, începând cu data de 01.09.2021, iar la stabilirea punctajului mediu anual să-i fie valorificate toate veniturile suplimentare care nu au fost valorificate iniţial, evidenţiate în adeverinţa nr. 756/10.08.2021, emisă de către Grădiniţa „Ţara Copilăriei”, pentru care unitatea angajatoare a reţinut şi virat CAS pentru salariat în cotele legale la total venit brut. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţarea se face astăzi în şedinţă publică, 28.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 281/2022 din 28.04.2022Amână pronunţarea la data de 28.04.2022 pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 01.03.2022pentru a se depune la dosar relatiile solicitate de instantă, acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 11.01.2022