K***** I***** P******** I********** L********* S*
ApelantM**** D***** S*****
IntimatAdmite apelul. Schimbă încheierea de şedinţă, în sensul că, admite cererea şi încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, potrivit art.622 alin.3 C.p.c, la cererea apelantei creditoare împotriva intimatului debitor în baza titlului executoriu – contract de credit pentru nevoi personale nr.5772028/29.01.2008, pentru realizarea creanţei în valoare totală de 24706,55 lei şi a cheltuielilor de executare. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 25.08.2021.
Hotarare 3225/2021 din 25.08.2021Admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Argeş, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Sesizează Curtea de Apel Piteşti cu soluţionarea acestuia. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 13.04.2021.
Hotarare 1603/2021 din 13.04.2021