A******** N************ D** R****** -******* B****
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA FILIALA BIHOR, astfel cum a fost precizată. Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA FILIALA BIHOR, înfiinţată prin Încheierea civilă nr.80/A/2004 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr.77/A/2004, conform Procesului verbal din 19.05.2021 autentificat sub nr. 2045/09.09.2021 de către notar public Drăgoiu Ilie, a Actului Adiţional la Statutul asociaţiei autentificat sub nr. 2044/09.09.2021 de către notar public Drăgoiu Ilie, Statutul Actualizat al asociaţiei, autentificat sub nr. 2046/09.09.2021 de către notar public Drăgoiu Ilie, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.10.2021.
Hotararecameraconsiliu2444/2021 din 07.10.2021