Dosar 1371/96/2021 din 15.12.2021

litigiu privind funcţionarii publici statutari


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1371/96/2021
Data dosar:
15.12.2021
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2022 la ora 8:30

    Complet: C10CAF
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calită?ii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poli?iei Române şi în consecinţă: Respinge ac?iunea formulată în numele membrilor de sindicat de reclamantul Sindicatul Naţional al Poli?i?tilor ?i Personalului Contractual din M.A.I. – Biroul Teritorial Harghita în contradictoriu cu pârâtul I************ G****** A* P******* R*****, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Harghita, Secţia civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.04.2022.

    Hotarare 429/2022 din 13.04.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 8:30

    Complet: C10CAF
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamatul să depună copii de pe CI tuturor membrilor de sindicat, în vederea verificării competenţei teritoriale, instanţa stabileşte un nou termen de judecată la data de 13.04.2022.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD