Dosar 13876/271/2021 din 24.09.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13876/271/2021
Data dosar:
24.09.2021
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2022 la ora 8:30

    Complet: C 28 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte ac?iunea formulată de reclamanta R** & R** S* în contradictoriu cu pârâta SIMON-GAVRIS IOANA-ANDREA, având ca obiect pretenţii – cerere cu valoare redusă. Obligă pârâta să îi achite reclamantei suma de 194 de lei reprezentând debit principal, contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate conform facturilor emise şi suma de 100 lei- justa despăgubire reprezentând contravaloarea taxelor de instalare si activare a serviciului Digi Net. Obligă pârâtul să îi achite reclamantei penalită?i de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, penalitate aferentă debitului rezultat din fiecare factură începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente a fiecărei facturi, calculate până la plata efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge în rest cererea. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.03.2022.

    Hotararecameraconsiliu608/2022 din 18.03.2022
  • Sedinta din data de 11.03.2022 la ora 12:30

    Complet: C 28 civil-
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronun?area cauzei la data de 18.03.2022, urmând ca solu?ia să fie pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei,

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022
  • Sedinta din data de 25.02.2022 la ora 8:30

    Complet: C 28 civil-
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea pentru data de 11.03.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2022
  • Sedinta din data de 28.01.2022 la ora 12:30

    Complet: C 28 civil-
  • Încheiere

    Respinge excepţia necompeten?ei teritoriale exclusive a Judecătoriei Oradea ca neîntemeiată. Stabileşte în continuare termen de judecată pentru data de 25.02.2022 pentru când citează părţile în Camera de consiliu, ora 08:30, sala 9. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, astăzi, 28.01.2022.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2022
  • Sedinta din data de 14.01.2022 la ora 12:30

    Complet: C 28 civil-
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronun?area cauzei la data de 28.01.2022, urmând ca solu?ia să fie pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei,

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD