V********** S*****
InculpatN** I****
Parte vătămată PARTE CIVILĂÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 3706/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, privind pe inculpatul V********** S*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 alin.1 din Codul penal, raportat la art. 233, cu aplicarea art. 77 lit. e din Codul Penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V********** S*****. Onorariul avocatului din oficiu, avocat Iliescu Livia cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1651/23.08.2021, emisă de Baroul Vrancea, în cuantum de 627 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.09.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.09.2021