S* A****** T**** S**
ReclamantT******* L**** S***** A*****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta SC Adi & Ina Trans SRL (cu datele de identificare) în contradictoriu cu pârâtul T******* L**** S***** A***** (cu CNP şi cu dom.). Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional T******* L**** S***** A***** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC Adi & Ina Trans SRL (cu datele de identificare). Obligă reclamanta-pârâtă reconvenţională la plata în favoarea pârâtului-reclamant reconvenţional a sumei de 572 lei, cu titlu de drepturi salariale. La drepturile salariale mai sus menţionate se va adăuga şi dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data de 6 iulie 2021 şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Obligă reclamanta-pârâtă reconvenţională la plata în favoarea pârâtului-reclamant reconvenţional a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 777/2022 din 09.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea pentru data de 9 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea pentru data de 8 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea pentru data de 25 mai 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2022Acorda un nou termen de judecata pentru citarea paratului cu mentiunea "personal la interogatoriu".
Incheiere de sedinta din 06.04.2022Acorda un nou termen de judecata la solicitarea reprezentantului societatii parate.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Amânarea cauzei în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022Amânarea cauzei având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru motive obiective indicate în procesul verbal ataşat la dosar.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021