M**** C**** C******
InculpatŞ**** A**** A******
Parte civilăŞ**** C****** I*****
Parte civilăŞ**** M***** C*******
Parte civilăŞ**** G******* C*******
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpatul M**** C**** C****** prin apărătorul său ales. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune acordarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 zile, de la 19.04.2022 până la 18.05.2022, inclusiv. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2022.
Incheiere de sedinta din 19.04.2022În baza art. 192 al. 2 C. p. cu aplicarea art. 374, art. 375 şi art. 396 alin.10 C.p.p. Condamnă pe inculpatul M**** C**** C****** , la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 C.p. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă,pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p. În baza art. 93 alin. 1 C.p. Impune inculpatului ca,pe perioada termenului de supraveghere,să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la serviciul de probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;-să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin 3 C.p.p Impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 70 zile muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Fârdea, jud. Timiş. În baza art. 91 alin. 4 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 25 C. şi art. 397 Cpp Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** A**** A******(soţia victimei Şonei Marius)şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 13.473 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale; Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** C****** I*****(fiica victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** G******* C*******( fiica victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** M***** C*******( fiul victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Jurebie Eugenia(mama victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Jurebie Viorel( fratele victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Jurebie Ileana(sora victimei Şonei Marius) şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** M***** C******* şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 1162 lei lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la 03.052018- 01.01.2019 şi în cuantum de 1386 lei lunar de la data de 01-01.2019 până la 10.03.2019. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş**** G******* C******* prin reprezentant legal Ş**** A**** A****** şi obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 1162 lei lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la 03.052018-01.01.2019 şi în cuantum de 1386 lei lunar de la 01.01.2019 până la data majoratului (26.07.2025)sau până la data finalizării studiilor,încă nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. În temeiul art. 274 alin.1 C. p.p.., obligă inculpatul la plata sumei de 3200 lei cheltuieli judiciare statului(din care suma de 2800 lei este corespunzătoare fazei de urmărire penală) sumele de 627 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de cameră preliminară şi de 868 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de cercetare judecătorească, urmând a rămâne în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi,25.03.2022.
Hotarare 729/2022 din 25.03.2022Admite cererea formulată de inculpatul M**** C**** C******. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr.195/2002,dispune acordarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice,pe o perioadă de 30 zile,de la 14.03.2022 până la 12.04.2022, inclusiv. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2022.
Incheiere de sedinta din 14.03.2022Potrivit art. 391 C.proc.pen. aşa cum a fost modificat prin Legea 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 25.03.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2022Potrivit art. 391 C.proc.pen. aşa cum a fost modificat prin Legea 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 25.02.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 ianuarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.01.2022Cerere de amânare a cauzei formulată de apărătorul părţii responsabile civilmente.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021