Ş***** O***** A*****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul Şerban Ovidiu-Andrei privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 – 375 alin. 1 C.pr.pen. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Şerban Ovidiu-Andrei, după cum urmează: - la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. - la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contope?te pedepsele aplicate prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând astfel o pedeapsă 1 an ?i 6 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. c) C.pen., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul UAT Tg Jiu – Direc?ia Publică de Patrimoniu Tg. Jiu, jud. Gorj, sau UAT Tg. Jiu – Sc Edilitara Public Sa, jud. Gorj, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În temeiul art. 108 alin. 1) lit. d) Cod penal, art. 112 alin. 1) lit. b) Cod penal şi art. 16 alin 1) din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială a bunurilor folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, ridicate de la inculpatul Şerban Ovidiu-Andrei: - grinder din material plastic, de culoare mov, cu urme de A9 -THC ( Proba nr.1 ), introdus într-un plic de culoare maro, sigilat cu sigiliul tip MAI cu nr. 18373 şi depus la camera de corpuri delicte a I.G.P.R., conform dovezii seria/Nr. DCJSEO-1045227 din 09.03.2021 - fila 48 dos.u.p.; - cutie de carton inscripţionată OCB, ce conţine foiţe pentru confecţionat artizanal ţigări, introdusă într-un plic tip MAI, sigilat cu sigiliul tip MAl nr. 20476, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Gorj, conform dovezii seria H nr. 0148319/06.072020 - fila 50 dos.u.p.; În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, în care sunt incluse cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale. Onorariul par?ial al apărătorului din oficiu, Brăiloiu Gheorghe Liviu, desemnat conform delegaţiei nr. 916/2021, în cuantum de 373,75 lei, reprezentând 25% din suma de 1495 de lei care a fost men?ionată pe delega?ie, urmează a fi avansat din fondurile M.J. către Baroul Gorj ?i rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 15.02.2022, la Tribunalul Gorj.
Hotarare 27/2022 din 15.02.2022În baza art. 391 alin. 1 din C.pr.pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 15.02.2022. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 12.01.2022, la Tribunalul Gorj.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022Acordă termen la cererea apărătorului ales al inculpatului Serban Ovidiu Andrei în vederea depunerii unei declaratii notariale din partea acestuia.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021Acordă termen la 17.11.2021 pentru citarea inculpatului pe numele căruia se va emite mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Repartizat ciclic conform Hotărârii nr. 16/22.10.2021 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Gorj la completul PEN 08 CP-F.
Rezolutie din 25.10.2021Preschimbat termen la data de 28.10.2021
Rezolutie din 14.10.2021Amână judecarea cauzei la 14.10.2021, termen pentru care se citează inculpatul, se emite mandat de aducere ?i se solicită fisa de cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021