A**** I****
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtRespinge excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtul C*** J******** D* P***** H********, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea precizată de asigurări sociale formulată de către reclamantul A**** I****, în contradictoriu cu pârâtul C*** J******** D* P***** H********. Obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor prevăzute de adeverinţele nr. 536/26.03.2021 şi nr. 800/18.05.2021, emise de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA, cu excepţia veniturilor valorificate deja, începând cu data de 01.07.2021 şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 169 indice 2 din Legea nr. 263/2010. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata sumei de 1311 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.10.2021.
Hotarare 1276/2021 din 11.10.2021