N***** M****** M******
ContestatorI************ L**
IntimatB**** C********* R***** S***
IntimatAdmite în parte contestaţia la executarea silită formulată de contestatoarea ** în contradictoriu cu intimatele **. Anulează în parte toate actele şi formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 2804/G/2019 al BEJ **, în ceea ce priveşte sumele urmărite silit în temeiul art. 5, privind dobânda, art. 9 lit. b, privind comisionul de administrare şi art. 9 lit. e, privind comisionul de urmărire riscuri, din Contractul de credit nr. 989M/10.06.2008 încheiat de contestatoare cu intimata **. Respinge în rest contestaţia la executare, ca tardiv formulată. Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiat. Obligă intimatele la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 130 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarului de executare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.07.2022.
Hotarare 9255/2022 din 22.07.2022Amână pronunţarea la data de 22.07.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2022Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 07.07.2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Pentru revenire cu adresă
Incheiere de sedinta din 28.04.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 28.04.2022.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Pentru revenirea cu adresa
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare pentru motivul privind excepţia prescripţiei dreptului de a cerere executarea silită, invocată de către intimata I************ L**, prin întâmpinare. Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare pentru motivul privind caracterul abuziv al clauzelor contractuale invocată de către intimata I************ L**, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale invocată de către intimata I************ L**, ca neîntemeiată Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimata I************ L**, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a capătului de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BCR, invocată de către aceasta, ca neîntemeiată Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 18.11.2021, pentru când vor fi citate părţile. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2021.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 07.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2021Amână pronunţarea la data de 23.09.2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 09.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 08.07.2021