B**** R********* S*
PârâtC**** G******* L*******
ReclamantC**** M***** D*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii C**** G******* L******* şi C**** M***** D***** în contradictoriu cu pârâta Banca Românească S.A., având ca obiect constatare nulitate act juridic. Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 5 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. B0012178 din data de 05.06.2008 privind comisionul de administrare a creditului de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat şi dispune eliminarea acestei clauze din contract. Obligă pârâta să restituie reclamantului comisionul de administrare în procent de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data plăţii sumei şi până la data restituirii sale efective. Respinge în rest. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 16.12.2021.
Hotarare 5391/2021 din 16.12.2021Amâna pronunţarea pentru data de 16.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 08.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021