I**** C***********
Apelant InculpatC******* M****
Intimat Parte civilăAdmite apelul formulat de inculpatul Ienea Claudiu Ioan împotriva sentinţei penale nr. 296/04.11.2021 a Judecătoriei Făgăraş, pronunţată în dosarul nr. 1414/226/2020, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul modalităţii de individualizare judiciară a pedepsei. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul IENEA CLAUDIU IOAN, la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.750 lei (250 de zile amendă, a câte 15 lei/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal privind înlocuirea numărului zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. În temeiul art. 559 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului că, în cazul în care se află în imposibilitatea de a plăti integral amenda penală în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea acesteia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, cu privire la latura civilă a cauzei şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în 05.05.2022 prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 322/2022 din 05.05.2022Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 5.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul inculpat Ienea Claudiu Ioan, pentru angajare apărător ales, o va admite şi va acorda termen de judecată la data de 9.03.2022, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022