S*** R*** F***** C******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2698/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul ŞUTA RADU FLAVIU CĂTĂLIN. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ŞUTA RADU FLAVIU CĂTĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 5 aprilie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara156/2021 din 05.04.2021