T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC******** R***** C*******
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta TOP LAC SERVICE COTROCENI S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat C******** R***** C*******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9377,55 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 22.03.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2818 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 04.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15439/2021 din 04.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021