T*** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) ?i (10) C.p.p., condamnă pe inculpatul T. M., fiul lui (date cu caracter personal), fără antecedente penale, studii - 10 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupaţie, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. (3 acte materiale). În temeiul art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.p., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei oraşului Brezoi sau în cadrul Primăriei comunei Racoviţa, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. (4) Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă pe inculpatul T*** M***** la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.03.2022.
Hotarare 38/2022 din 04.03.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 04.03.2022, urmând ca hotărârea să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 17.02.2022, urmând ca hotărârea să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Amână pronun?area la 10.02.2022, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2022Amână pronun?area la 28.01.2022, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022