T**** P*** C*****
PetentI************ D* P****** J******* S****
IntimatI******* – B***** R** V**********
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului IPJ Sibiu invocată de acesta prin întâmpinare. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul TODOR PAUL-CORNEL, în contradictoriu cu intimatul IPJ SIBIU, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul TODOR PAUL-CORNEL, în contradictoriu cu intimatul IGPR-BPA Râmnicu Vâlcea-Deva, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal seria PSBX nr. 240397/6.06.2020, încheiat de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.01.2022.
Hotarare 87/2022 din 20.01.2022Amână pronunţarea la data de 20.01.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 13.01.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2022Amână pronunţarea la data de 13.01.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 30.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2021Amână pronunţarea la data de 30.12.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021Pentru a se cita martorul încuviinţat la termenul de judecată anterior cu citatie şi mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021Pentru a se audia martora încuviinţată la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021