D*** I**
Apelant InculpatC********* S******
Apelant Parte civilăS******* C***** D* U****** P*** B****** T********
Parte civilăS* L** B***** S**
Apelant Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.421 pct.2 lit.b Cod pr.penală, admite apelurile declarate de inculpatul D*** I**, partea civilă C********* S****** şi partea responsabilă civilmente S* L** B***** S** împotriva sentinţei penale nr.1487 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 1424/225/2019. Desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectul laturii civile şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la latura penală a cauzei. Menţine actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 10.12.2020. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 25 noiembrie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1517/2021 din 25.11.2021În temeiul art. 391 alin. 2 Cpp stabile?te termen pentru deliberare, redactare si pronunţare la data de 25.11.2021. Pronunţată in şedinţa publică, azi 05.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021În temeiul art. 391 alin. 1 Cpp stabile?te termen pentru deliberare, redactare si pronunţare la data de 05.11.2021. Pronunţată in şedinţa publică, azi 18.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021Amână judecarea cauzei în vederea depunerii obiectivelor pentru efectuarea expertizei solicitate.
Incheiere de sedinta din 08.07.2021Amână judecarea cauzei având în vedere solicitarea apărătorilor de observare a motivelor de apel.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021